Publicat în Uncategorized

Pagini din istoria Palatului Ministerului de Interne

Pentru o mai buna intelegere a istoriei, orice calatorie in Bucuresti ar trebui sa aiba trecuta in agenda vizualizarea cladirii Palatului Ministerului de Interne, cunoscuta si ca Palatul Senatului. Consiliul de Ministri a autorizat, la data de 9 februarie 1912, ca Ministerul de Interne sa incheie un contract pentru intocmirea proiectului de constructie pentru unui nou sediu, intrucat cel existent la acea data era vechi şi neincapator. Timp de peste 20 de ani nu s-au inceput insa lucrarile.
Drept urmare, in anul 1938, regele Carol al II-lea a dat un nou decret-lege pentru autorizarea construirii Palatului Ministerului de Interne. In acelasi an, arhitectul-sef al Serviciului de Arhitectura din Ministerul de Interne, Paul Smarandescu, a fost desemnat pentru intocmirea planurilor si conducerea lucrarilor constructiei.
Lucrarile au fost incheiate in anul 1950, fiind intrerupte in perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial. Ministerul de Interne si-a folosit sediul doar pana in anul 1958, cladirea urmand sa adaposteasca Comitetul Central al Partidului Comunist Roman pana in anul 1989. Dupa inlocuirea regimului comunist, cladirea a devenit sediul Senatului Romaniei, iar din anul 2006, Ministerul de Interne s-a reintors in palatul care ii fusese destinat.
Constructia are o deosebita insemnatate. De la cunoscutul balcon, de deasupra intrarii, si-a tinut Ceausescu ultimul discurs, in 21 decembrie 1989, cand incerca sa aplaneze zvonul revoltei de la Timisoara si sa potoleasca populatia. Cei trecuti de 40 de ani ne aducem aminte imaginile din decembrie 1989, cand de pe cladirea palatului au fugit cu elicopterul sotii Ceausescu. Este istoria noastra, a romanilor, este de datoria noastra sa o cunoastem! Si, inainte de a atribui constructiei un stigmat comunist, este bine de stiut despre cladirea Palatului Ministerului de Interne ca a fost preluata de oranduirea comunista, nu gandita de ea!

https://www.daciccool.ro/romania-mea/articole-despre-romania-mea/10046-pagini-din-istoria-palatului-ministerului-de-interne

Publicat în Uncategorized

Pentru promovare prin materiale #video de calitate, va invitam sa luati in considerare echipa ACC Media Channel. Creativitate, eficienta si… incadrare in termenele agreate!
Emisiunile realizate de noi sunt disponibile pe www.accmediachannel.ro – canal media online cu emisiuni de calitate! Nu uitati! Promovarea de succes include astazi si promovarea prin continut de calitate!

Publicat în Uncategorized

Cecilia Caragea

Va invit de aflati cum se prepara hidromelul, bautura vechilor daci, preparata si astazi de apicultori si nu numai… Poate fi preparata acasa de oricine, foarte simplu, e nevoie doar de miere poliflora, de putin polen si de apa. Aflati de ce merita sa incercati si voi aceasta reteta simpla. Multumesc!

Publicat în Uncategorized

ACC Media Channel

Vinul din miere (hidromelul sau miedul cum mai este cunoscut) a fost considerat elixirul zeilor si a fost consumat cu mare placere inca din Antichitate. Cum se prepara si pentru ce anume este indicat aflati din rubrica Arena Sanatatii. Multa sanatate!

Publicat în Uncategorized

Arnica – floare mica, mare utilitate!

Arnica montana, o floare pretioasa

Arnica este unul dintre cele mai populare medicamente fara prescriptie medicala din farmacii. Este, de asemenea, un clasic in trusa de urgenta si geanta sport. Arnica montana este o planta draguta, cu flori galbene si portocalii, care creste mai ales in regiunile muntoase din Europa si Rusia. Dar care sunt mai exact beneficiile arnicii, aceasta mica floare de munte? A fost folosita de secole in diferite utilizari si in principal pentru ameliorarea durerii asociate socului (vanatai, umflaturi etc.) sau oboseala musculara (crampe, dureri etc.).
Marea popularitate a arnicai a pus in pericol aceasta specie pana la punctul in care, in unele tari, autoritatile si-au reglementat exploatarea de catre companiile farmaceutice. Floarea de arnica este culeasa manual, intr-un anumit stadiu de inflorire si lasand pe pamant o proportie minima de tulpini de inflorire pentru a perpetua aceasta pretioasa specie.

Arnica – impotriva umflaturilor, vanatailor si intepaturilor
Arnica amelioreaza vanataile pentru intreaga familie… Si adesea, copiii sunt primii utilizatori! Intr-adevar, de la locul de joaca pana la terenul de fotbal prin plimbarile cu bicicleta, copiii sunt obisnuiti cu vanatai si denivelari. Este, de asemenea, o reactie normala si utila care permite organismului, in urma unui soc, sa se pregateasca pentru procesul de vindecare. O mica aplicare de unguent va ameliora totusi durerea si va face ca durerea sa dispara mai repede. Vara, arnica este, de asemenea, utilizata pentru a ameliora durerea si mancarimea muscaturilor de tantari si a altor bubite nedorite.

Alte utilizari ale arnicai
Inflamatia usoara a gurii si a gatului (gingivita si afte) poate fi, de asemenea, ameliorata prin gargara cu arnica. Exista formule specifice in farmacii pentru aceasta utilizare. Cu toate acestea, aveti grija sa nu o inghititi: intern, arnica este otravitoare. Arnica ofera, de asemenea, ameliorare in durerile articulare, cum ar fi osteoartrita, dar si in anumite dureri postoperatorii. De asemenea, ar imbunatati insuficienta venoasa usoara. In cele din urma, arnica este unul dintre remediile preferate pentru antrenori si sportivi, deoarece aceasta planta ajuta la ameliorarea durerilor articulare dupa exercitii. In medicina sportiva, arnica este chiar utilizata preventiv pentru a limita hematoamele si durerile asociate.

Cum se foloseste arnica
Arnica vine de obicei ca unguent sau gel. Nu trebuie utilizat niciodata direct pe rani deschise. La unii oameni, aplicarea de arnica poate provoca dermatita de contact (eczeme). Printr-un fenomen de alergie incrucisata, aceasta reactie apare cel mai adesea la persoanele cu alergie la familia compusa (margareta, echinacea, papadie, ambrozie, galbenele etc.). O alergie de acest tip este, prin urmare, o contraindicatie pentru utilizarea arnicii. Capsulele homeopate pe baza de arnica (dar care contin doar o doza mica, care nu poate fi masurata cu mijloacele actuale) sunt, de asemenea, utilizate impotriva vanatailor si umflaturilor, dar pe cale orala (trebuie sa le inghiti). 

https://www.daciccool.ro/sanatate-si-frumusete/remedii-naturale/10044-arnica-floare-mica-mare-utilitate

Publicat în Uncategorized

Un Craciun mai cald ca niciodata

Nasterea Domnului, bucuria lumiiCu siguranta, anul 2020 va ramane un an cu ecou puternic in istoria omenirii. Este debutul unei noi ordini mondiale care, sub pretextul sigurantei, impune noi si noi reguli in toate directiile. S-a sunat pentru sfarsitul erei pre-pandemice (a vietii indestulate pe care am stiut-o inainte de pandemie) si inceputul erei post-pandemice, o era indiscutabil digitala, care da contur unei lumi cu oameni si roboti deopotriva, cu bunastare inimaginabila si saracie crunta, cu razboaie sangeroase si pace tot mai subreda. Fiara vrea sa piarda aceasta lume, sa o subjuge cu totul ca sa o stapaneasca, sa o fure de la Creatorul ei si sa o puna in obezi o data pentru totdeauna.
Inca o data omenirea s-a angajat in ridicarea unui alt turn Babel, „altul mai trainic si mai frumos”. Istoria insa o demonstreaza cu varf si indesat ca singurul lucru trainic este acela care se invesniceste in Dumnezeu, Creatorul Cerului si al Pamantului, ziditorul nostru, Cel ce ne arata in fiecare zi cum sa traim pentru viata vesnica in Imparatia cereasca. Am fost creati pentru a deveni sfinti si nu demoni, suntem asteptati pentru ridicare si nu pentru cadere, suntem invitati la inviere si nu la moarte. Dupa cum ne indeamna Sfantul Apostol Pavel in Epistola catre Romani: Sa umblam cuviincios, ca ziua: nu in ospete si in betii, nu in desfranari si in fapte de rusine, nu in cearta si in pizma; ci imbracati-va in Domnul Iisus Hristos si grija de trup sa nu o faceti spre pofte.
Un indem curajos pentru o lume ancorata in tot felul de pofte, indoielnica si indaratnica… Si totusi, in plina pandemie, in plin haos si repaos, luminile se aprind rand pe rand, colindele se aud… ingerii canta, Domnul coboara! Hristos Se naste, iar acest 2020 urat si sumbru se umple de lumina si speranta. Hristos e bucuria lumii, El sterge sudoarea de pe fetele doctorilor, aduce mangaiere bolnavilor si veselie in case, face copiii sa cante si batranii sa zambeasca.
E vremea iertarii si pacii
Se naste un Prunc neinfrant,
Si-o scara de lacrimi se-ntinde
Acum intre cer si pamant.

Craciunul acesta e mai cald ca niciodata, caci e mai tainic si mai in inima. El lumineaza mai in interior si tot mai inspre suflet. Anul acesta nu mai suntem pe drumuri risipiti in tot felul de griji lumesti, nu ne mai etalam fericirea la exterior spre vazul tuturor, nu mai sclipim de dragul modei. Ne-am asezat cuminti, caci aerul schimbarii ne-a clatinat. Ne-am dat seama cat de fragila e imparatia pamanteasca (careia i-am tot slujit) si ca am fost creati pentru mai mult, iar acest mai mult vine doar de Sus. Se cuvine asadar sa curatim ieslea sufletului nostru pentru ca Hristos sa Se nasca si sa creasca in inimile noastre si sa-L rugam sa ne ajute sa punem inceput bun. Sa nu asteptam ca anul ce vine sa revenim la viata dinaintea pandemiei, ci sa ne rugam pentru mai multa pace si intelegere intre semeni, pentru mai multa credinta si intelepciune, pentru sporire duhovniceasca si mantuire. Daca 2020 va insemna ceva in istoria omenirii, atunci depinde doar de noi sa insemne schimbarea in bine, schimbarea pentru care generatiile viitoare sa-si aminteasca de noi cu respect si recunostinta.
Macar sa lasam o nadejde
Sarmanilor nostri copii,
Cand Mantuitorul Se naste
Ne nastem noi orice-ar fi.
De-ar fi sa platim si în rate
Venirea lui printre noi,
De-am vinde si ultima paine
Si tot nu l-am da înapoi.
 (In intampinarea Craciunului)
Va doresc tuturor ca Nasterea Domnului sa va gaseasca impacati, uniti, invesmantati in iertare si bucurie sfanta, sanatosi, increzatori si plini de speranta! Sarbatori cu Pace!

https://www.daciccool.ro/romania-mea/articole-despre-romania-mea/10043-un-craciun-mai-cald-ca-niciodata

Publicat în Uncategorized

In Arena – Donatii Recente. Fascinatia Lumii Antice, expozitie temporara

Donatii recente Muzeul Hartilor

Muzeul National al Hartilor si Cartii Vechi va invita sa vizitati expozitia Donatii Recente. Fascinatia Lumii Antice. Expozitia aduce in atentia publicului o serie de obiecte de patrimoniu care s-au alaturat colectiei muzeului in ultimii ani. Lucrarile expuse au fost donate muzeului de Marcel Aciocoitei, Marilena Borcescu, Liliana Sonia Sion si Ioana Zamfir, devenind in acest fel accesibile unui public amplu, nu doar cercetatorilor si specialistilor.
Expozitia este deschisa in perioada 18 decembrie 2020 – 14 februarie 2021, iar programul de vizitare este de miercuri pana duminica, orele 10:00-18:00.
Pret bilet: 5 lei (tarif intreg).

Inca de la finalul Evului Mediu, lumea occidentala da o noua forma pasiunii pentru Antichitate. Termenul de anticar, ce provine din latinescul antiquarius – adica “referitor la Antichitate”, desemna o persoana care colectiona si studia obiecte vechi (antiquus). Aceasta curiozitate pentru trecut ia un puternic avant in Renastere, cand totodata opera lui Ptolemeu incepe sa fie studiata intens la Florenta. Multiplele si profundele transformari pe care le genereaza in societatea occidentala raportarea la Antichitate si la cultura antica sunt bine cunoscute tuturor.
Asa cum se intampla constant de sute de ani, Antichitatea va genera, fara indoiala si de acum inainte, un interes puternic in randul publicului de pretutindeni. Imperiul Roman, Palestina, Grecia Antica, iata trei destinatii care evoca in mintea si in sufletul a milioane de oameni o varietate de imagini, de personaje si de povesti despre lupte, sacrificii, dar si despre idealuri si monumente care au supravietuit timpului.
Expozitia Donatii Recente. Fascinatia Lumii Antice isi propune sa aduca in fata publicului cateva destinatii celebre ale Antichitatii, asa cum erau ele vazute prin ochii invatatilor europeni, de la inceputurile Modernitatii pana in secolul al XIX-lea. O selectie de carti, harti si gravuri va invita sa explorati cateva dintre reperele lumii antice, precum Ierusalimul, Podul lui Traian sau Areopagul.
Pentru organizarea expozitiei au colaborat: Ioana Zamfir (muzeograf), Elena Paunoiu-Calugaru (conservator) si Despina Hasegan (muzeograf).

Muzeul National al Hartilor si Cartii Vechi (MNHCV) din Bucuresti este printre putinele institutii culturale cu acest specific din lume. MNHCV isi propune ca, prin grija pentru patrimoniu si interpretarea lui, prin activitati destinate specialistilor si comunitatii, sa devina o institutie relevanta pentru public si pentru cultura, promovand cercetarea, interactivitatea, educatia pe tot parcursul vietii, dialogul si angajarea creativa.
Mai multe detalii gasiti pe www.muzeulhartilor.ro.
Printre partenerii media ai evenimentului se numara si canalul media online www.accmediachannel.ro si revista online www.daciccool.ro.

https://accmediachannel.ro/in-arena/in-arena-donatii-recente-fascinatia-lumii-antice-expozitie-temporara/

Publicat în Uncategorized

Bradul de Crăciun, ești tu

Când reziști împotriva vânturilor și greutăților vieții.
G

Bradul de Crăciun, ești tu

Când reziști împotriva vânturilor și greutăților vieții.
Globurile pomului de Crăciun ești tu, când îți colorezi viața cu cele mai frumoase calități.
Luminițele de Crăciun ești tu, când luminezi drumul celorlalți cu bunătate, veselie, răbdare și generozitate.
Urarea de Crăciun ești tu, când ierți și restabilești pacea chiar și atunci când suferi..

(Papa Francisc)

Publicat în Uncategorized

Alimente antiimbatranire care reduc ridurile

Imbatranirea este inevitabila. Cu toate acestea, nu vrem ca timpul sa-si lase amprenta pe pielea noastra. Pete maronii, riduri, laba gastii – aceste semne, care vin odata cu varsta, pot fi contracarate cu anumite alimente si substante nutritive. Imbatranirea tenului poate fi ingrijoratoare. Din fericire, chirurgia si medicina nu sunt singurele instrumente care ne pot pastra pielea tanara. Un regim alimentar adecvat poate fi, de asemenea, de mare ajutor.


Riduri, pierderea tonusului pielii: care sunt cauzele?
Imbatranirea fetei si a pielii raspunde la trei factori principali. In primul rand, cei impotriva carora putem face putin: genetica si mecanisme interne. In timp, pielea devine mai subtire si mai uscata din cauza functiei glandulare scazute. De asemenea, fibrele de colagen (fibre de sustinere a pielii) se epuizeaza. Aceste elemente duc la aparitia ridurilor si la pierderea tonusului epidermei. Este posibil sa incetinim aceste mecanisme, dar nu sa le oprim.
In cartea sa Ridurile … si tu, doctorul Jean-Claude Trokiner explica: Ridul care apare pe fata ta se datoreaza intr-adevar partial imbatranirii pielii si pierderii elasticitatii. Dar nu la toti se intampla la fel. Unii oameni vor vedea primele riduri marcate la treizeci de ani, sau chiar mai inainte, in timp ce altii isi vor mentine pielea neteda mult timp. Nici importanta muschilor in dezvoltarea ridurilor nu trebuie subestimata. Muschii pielii – muschii pe care ii contractam pentru a ne forma expresiile faciale – sunt atasati de piele. Deci, daca aveti probleme cu acestia – muschi prea contractati sau prea relaxati – se formeaza riduri. Un alt factor important in aparitia semnelor timpului: viata sanatoasa. De fapt, stresul, ritmul vietii, consumul de tutun si alcool, poluarea, dar mai presus de toate expunerea la soare, toate pun o presiune pe piele si accelereaza imbatranirea acesteia.

Imbatranirea pielii: importanta dietei
O dieta dezechilibrata favorizeaza si aparitia ridurilor. Alimentele in exces si produsele grase sau exagerat de dulci pot fi cauza mai multor boli (diabet, obezitate, boli cardiovasculare etc.) care favorizeaza imbatranirea prematura a pielii si a corpului. De asemenea, este mai bine sa evitati alcoolul si sa reduceti alimentele prajite din grasimi animale sau uleiuri vegetale rafinate. Prin urmare, este important sa aveti o dieta sanatoasa si variata. Alegeti fructe si legume proaspete, precum si leguminoase si cereale integrale. Multe dintre aceste alimente si substante nutritive sanatoase sunt deosebit de bune pentru piele. Nu ar trebui sa ezitati sa pariati pe aceste „ajutoare” antiimbatranire.

Alimente bogate in vitamina C impotriva petelor pe piele
Vitamina C si actiunea sa antioxidanta joaca un rol esential in prevenirea aparitiei ridurilor. Acest element promoveaza sinteza colagenului care contribuie la tonusul pielii. De asemenea, poate incetini formarea de radicali liberi daunatori care duc la semne de imbatranire. In plus, previne supraproductia de melanina. Aceasta actiune ajuta la prevenirea formarii petelor intunecate si a hiperpigmentarii, care apar si cu varsta. O metaanaliza din 2019, publicata in The Journal of Clinical and Aesthetic Dermatology, a analizat 31 de studii privind rolul vitaminei C in ingrijirea pielii. S-a descoperit ca vitamina C a fost eficienta in reducerea hiperpigmentarii cauzate de deteriorarea UV. Vitamina C de multe ori ne face sa ne gandim imediat la lamaie. Cu toate acestea, nu citricele contin cea mai mare cantitate de vitamina C. Cea mai buna sursa este coacazul negru cu un continut de 200 mg. Putem cita aici si: patrunjel, kiwi, piper, varza, hrean crud sau litchi.

Ceaiul verde, un puternic antioxidant
Ceaiul este cea mai consumata bautura din lume, dupa apa. 15.000 de cani de ceai ar fi baute in fiecare secunda. In afara de aceasta nebunie pentru gust, planta originara din Asia este, de asemenea, un bun produs antiimbatranire. Frunzele de ceai (Camellia sinensis) contin polifenoli, compusi care au atat proprietati antiinflamatorii, cat si antioxidante. Acestea cresc si efectele vitaminei C. In plus, joaca un rol clar in prevenirea ridurilor, roseata, iritare sau rozacee. Ceaiul verde contine, de asemenea, antioxidanti puternici, inclusiv catehine (20%), dar si epigalocatechina galat (sau EGCG). Aceste elemente scad actiunea radicalilor liberi si ajuta la vindecarea celulelor deteriorate. De asemenea, va protejeaza pielea de imbatranirea prematura. Daca bautura are multe beneficii pentru sanatate si antiimbatranire, nici de ea nu trebuie facut abuz. Amintiti-va, contine teina, un stimulent, la fel ca si cofeina.

Morcovi si omega-3 pentru o piele sanatoasa
Morcovii sunt bogati in beta-caroten. Este precursorul vitaminei A. Aceste elemente apara pielea impotriva radicalilor liberi indusi de radiatiile solare. De asemenea, ajuta la protejarea lipidelor, care se gasesc in membranele celulare. Putin mai mult, beta-carotenul da o stralucire buna! Si un sfat suplimentar pentru a-si amplifica efectul: acest antioxidant este mai bine abordat de corpul nostru atunci cand este consumat cu „grasimea buna”, adica omega-3 sau omega-6. Puteti obtine omega-6 din ulei de floarea-soarelui sau de porumb. Omega-3, care protejeaza si pielea de efectele nocive ale razelor UVB, se gaseste in nuci, masline, rapita si ulei de soia, precum si in unii pesti, precum hering, somon, macrou, sardine etc. Daca nu-ti plac morcovii, nu-ti face griji. Vitamina A se gaseste in multe alimente. Puteti apela la rosii, mango, pepene galben sau crucifere (varza, conopida, ridiche etc.).

https://www.daciccool.ro/sanatate-si-frumusete/frumusete/10039-alimente-antiimbatranire-care-reduc-ridurile

Publicat în Uncategorized

(R)evolutia tablourilor, la MNAR

Actorii TNB spun povestile lucrarilor impuscate in decembrie 1989, la MNARIn decembrie 2020, dupa mai bine de trei decenii de preocupare, Muzeul National de Arta al Romaniei si Teatrul National I.L. Caragiale din Bucuresti prezinta parcursul restaurarii picturilor impuscate la Revolutia din 1989, printr-un proiect inedit. Cele doua institutii de cultura au lansat ieri, 17 decembrie a.c., o serie de 11 clipuri video prin care actorii TNB vorbesc despre picturile din colectia de Arta Romaneasca Moderna ce au fost puternic avariate in timpul acelor zile. Proiectul este inspirat de expozitia temporara Laborator II – 1989. Restaurarea picturilor impuscate, deschisa la MNAR.

Impuscate frontal, in rafale, picturile au urmat un lung si amplu proces de restaurare, prin care au fost supuse unor serii de actiuni de salvare, de recompunere si refacere, gratie eforturilor restauratorilor muzeului. Interesant pentru specialisti a fost nu doar procesul in sine de restaurare, cat acela de a constientiza „traumele” la care au fost supuse aceste lucrari si de a vedea urmele adanci lasate in destinele lucrarilor.
Proiectul (R)evolutia tablourilor. Actorii TNB spun povestile lucrarilor impuscate in decembrie 1989 prezinta cazul fericit al unor picturi salvate si repuse in circuitul expozitional. Actorii Teatrului National I.L. Caragiale din Bucuresti se transpun si devin vocile acestor tablouri. Prin glasurile lor, proiectul atrage atentia asupra efectelor actiunilor de atunci, imprimate printre straturile de culoare. Aflati fata-n fata cu picturile restaurate, actorii povestesc, simt si transmit incarcatura pieselor de arta. Rememorarea tragicelor evenimente de acum 31 de ani, reanalizarea fiecarei lucrari in parte si chiar simpla vizionare a stadiilor inainte si dupa restaurare transforma proiectul de fata intr-un adevarat manifest istoric, facand apel la constiinta.
Clipurile video sunt puse la dispozitia publicului prin platformele de comunicare ale MNAR si TNB, respectiv conturile de YouTube si paginile de Facebook ale institutiilor, in incercarea de a face cat mai accesibile publicului larg aceste unice povesti. Seria de clipuri va incepe cu lucrarile semnate de Ioan Andreescu (1850-1882). Puteti afla povestile celor patru lucrari impuscate si restaurate, prin participarea actorilor Ileana Olteanu, Lari Giorgescu, Alexandru Potocean si Mircea Rusu. Restauratorii picturilor sunt Sorina Gheorghita, Ioan Sfrijan si Horatiu Costin.
Proiectul este realizat de Muzeul National de Arta al Romaniei si Teatrul National I.L. Caragiale din Bucuresti, cu participarea grupului Laboratorului de restaurare pictura de sevalet si a actorilor: Emilia Popescu, Amalia Ciolan, Monica Davidescu, Ileana Olteanu, Cosmina Olariu, Ion Caramitru, Mircea Rusu, Alexandru Potocean, Lari Giorgescu, Richard Bovnoczki si Daniel Badale.
Clipurile de prezentare sunt completate si de o expozitie dedicata, amenajata chiar pe gardul MNAR din Calea Victoriei. Trecatorii pot vedea cele 11 tablouri, alaturi de cei 11 actori, si pot accesa clipurile video prin intermediul codurilor QR ce insotesc fotografiile expuse. Spatiul ce nu a putut delimita evenimentele din 1989 devine acum reperul celor trei decenii de recuperare culturala. Concepul foto-video a fost realizat de fotograful Teatrului National din Bucuresti, Florin Ghioca.
Cristina Verona Tobi, managerul interimar al MNAR, a transmis un mesaj in memoria celor intamplate in 1989: Fata de toti cei care au fost in Piata Palatului de atunci, avem astazi un gand de multumire pentru libertatea castigata, fata de toti cei care au provocat distrugeri Palatului Regal si operelor de arta, un gand de iertare, iar fata de toti cei care au lucrat, au restaurat si au salvat patrimoniul, un gand de recunostinta. De asemenea, Cristina Verona a punctat demararea campaniei realizate impreuna cu o alta institutie din subordinea Ministerului Culturii – Teatrul National I.L. Caragiale din Bucuresti, prin care alaturi de actorii TNB se va prezenta povestea fiecarei lucrari impuscate.
Sunteti invitati sa urmariti proiectul in online, la adresele: www.facebook.com/MuzeulNationalDeArtaAlRomanieiwww.facebook.com/TNB.Rowww.youtube.com/channel/UCCG9s0kj4p2AJvUZ76tVDogwww.mnar.arts.ro

https://www.daciccool.ro/timp-liber/evenimente/10040-revolutia-tablourilor-la-mnar

Publicat în Uncategorized

Muzeul National al Taranului Roman relanseaza tururile sale virtuale

Tururile virtuale la Muzeul National al Taranului RomanMuzeul National al Taranului Roman este unul dintre primele muzee din Romania care a facut trecerea catre spatiul virtual, putand fi vizitat de catre oricine si de oriunde, din fata unui calculator. Astfel, in septembrie 2010 a lansat turul virtual al expozitiei permanente a muzeului. In 2012 a finalizat turul virtual pentru bisericile din lemn aflate in custodia MNTR, iar in 2013 a realizat Muzeul virtual al Copilariei.

Dupa 10 ani, in decembrie 2020, a reinnoit toate aceste proiecte, odata cu perimarea tehnologiei flash si migrarea catre limbajul html5, astfel incat publicul vizitator poate accesa tururile virtuale nu numai de pe desktop, varianta recomandata de vizitare pe internet, ci si de pe smartphone ori tableta.
Expozitia permanenta a muzeului beneficiaza de un tur virtual deosebit de bogat, fiecare sala fiind reprezentata prin mai multe panorame foarte detaliate, insotite de explicatiile bilingve romana/engleza ale audioghidului. Sunteti invitati la un tur virtual interactiv, conceput in dialog cu vizitatorul, asa cum a fost gandita dintru inceput si expunerea. Turul virtual este disponibil online la adresa www.360.muzeultaranuluiroman.ro/.
Turul virtual al bisericilor Muzeului Taranului cuprinde panorame ale celor cinci biserici din lemn care se afla in custodia muzeului, cladite in afara incintei: Grosii Noi, Julita si Troas din judetul Arad si Lunca Motilor si Bejan din judetul Hunedoara. Dupa cum probabil stiti, doua sunt aduse la Bucuresti si expuse, cea de la Mintia, in Sala Reculegere, pe care o puteti vedea in turul expozitiei permanente, si cea de la Bejani, aflata in curte. Celelalte patru, restaurate, pazite si ingrijite, sunt conservate in situ.
Intrati si le vizitati virtual, accesand biserica.muzeultaranuluiroman.ro.
De asemenea, copilariti impreuna cu familia prin Muzeul virtual al Copilariei: childhoodmuseum360.eu/ro. Explorati imaginarul copilariei de la sat si de la oras si aflati despre sarbatori, jocuri si jucarii traditionale, boala si vindecare, nume de baieti si fete, texte scrise de si pentru copii si cate altele!
Printre partenerii media ai evenimentului se numara si canalul media online www.accmediachannel.ro si revista online www.daciccool.ro.

https://www.daciccool.ro/timp-liber/evenimente/10038-muzeul-national-al-taranului-roman-relanseaza-tururile-sale-virtuale