Martisorul, un talisman magic

Traditia martisorului

Martisorul reprezinta una dintre cele mai vechi sarbatori ale poporului roman, obiceiul fiind cu mult anterior crestinismului si aflandu-se in legatura cu scenariul ritual al noului an agrar, celebrat de la 1 martie. Sarbatoarea si-a pierdut insa, din pacate, complet vechile semnificatii. Astazi, martisorul reprezinta un simbol al dragostei si al prieteniei, un semn de apreciere si respect. S-a pierdut insa complet, cel putin in zona urbana, caracterul lui de talisman cu intreaga sa incarcatura magica. Astazi, drept martisor se fac cadou cele mai felurite obiecte, uitand cateodata sa se ataseze chiar si traditionalul snur impletit dintr-un fir alb si unul rosu. Initial, martisorul reprezenta o amuleta formata din pietricele vopsite in alb si rosu sau dintr-o moneda rotunda de argint sau de aur, plasata pe un fir alb-negru sau alb-albastru, astazi impunandu-se insa varianta – si ea traditionala – de alb-rosu.

Conform descoperirilor arheologice de la Schela Cladovei, care au scos la iveala amulete asemanatoare martisorului traditional, aceste obiceiuri dateaza pe meleagurile noastre de acum aproximativ 8.000 de ani. Prima atestare documentara apare insa abia intr-o lucrare a lui Iordache Golescu.
Aceasta sarbatoare traditionala a inceputului primaverii o regasim in toate tinuturile locuite de romani si de aromani. Ea apare insa si in unele zone invecinate. Cu diferente minore, o regasim in Bulgaria, sub numele de Martenitsa si, in forme asemanatoare, in Albania si Italia. Majoritatea specialistilor considera ca originea sarbatorii este daco-tracica. Ea prezinta insa si influente romane. Atat la romani, cat si la geto-daci, anul incepea la 1 martie. Numele lunii martie, numita popular martisor sau mart, este originar in numele zeului Marte, zeu al razboiului, dar si al fertilitatii si al vegetatiei, luna martie si, in particular, sarbatoarea martisorului fiind si ele direct legate de renasterea naturii. Dar si la traci il gasim pe Marsyas Silen, considerat inventatorul flautului, zeul trac al carui cult era dedicat fertilitatii si vegetatiei, o la fel de plauzibila originare a numelui de Martisor.
Sosirea primaverii si in particular martisorul sunt legate si de o alta straveche zeitate a pamantului, Baba Dochia, personaj traditional de la care ne vin si celebrele babe, de la 1 la 9 martie. Legendele Babei Dochia pun in paralel, pe deoparte, toarcerea firului Martisorului in timp ce aceasta urca oile la munte, fir simbolizand zilele anului, iar pe de alta parte, firul vietii copilului, tors de Ursitoare la nasterea micutului. In legenda apare si Martisor, un tanar barbat, care, cu o floare magica, o salveaza pe fata babei de rautatile acesteia, pentru ca apoi sa o pedepseasca pe insasi Baba Dochia, Martisor purtand semnificatia luptei binelui cu raul.
In afara de legendele Babei Dochia, o alta poveste ne relateaza cum Soarele, coborand pe Pamant in chip de fata, a fost rapit de un zmeu si inchis in palatul acestuia. Vaduvita de binefacerile soarelui, intreaga natura a fost cuprinsa de jale pana ce un tanar curajos a pornit in cautarea zmeului, pentru a o elibera pe preafrumoasa fata. Dupa un an de cautari l-a descoperit si a reusit sa-l infranga, la capatul unei lupte grele. Soarele s-a reintors pe cer, aducand primavara si fericirea in sufletele tuturor, dar preaviteazul tanar, ranit de zmeu, a ramas insangerat in zapada, dandu-si ultima suflare. In locurile in care zapada s-a topit au rasarit ghioceii, adevaratii vestitori ai primaverii. Si povestea spune ca de atunci lumea cinsteste memoria tanarului, Martisorul vestind in fiecare an venirea primaverii, firul alb-rosu simbolizand dragostea si curajul tanarului si prima floare a primaverii.
Dupa o alta poveste, raspandita in special dincolo de Prut, la inceput de martie, frumoasa Primavara, observand ca de sub zapada rasare un ghiocel, a dat zapada la o parte si a rupt ramurile spinoase din jurul lui. Dar Iarna s-a infuriat si a dezlantuit vantul si gerul pentru a ingheta si a distruge frageda floare. Primavara, incercand sa o salveze, s-a grabit sa o acopere cu mainile ei. S-a intepat insa intr-un spin si din deget i s-a prelins o picatura de sange, care a readus ghiocelul la viata, iarna fiind astfel definitiv invinsa. Culorile Martisorului simbolizeaza de atunci sangele rosu al Primaverii si zapada alba a Iernii.
O legenda din Bulgaria, culeasa in secolul al XX-lea, povesteste cum un personaj de poveste, vrand sa trimita un mesaj cu ajutorul unui porumbel alb, acesta a fost lovit de o sageata. Mesajul a ajuns totusi la destinatie, dar firul alb, cu care era legata depesa, a fost inrosit de sangele porumbelului. De atunci ar fi aparut traditia firului alb-rosu.
Deosebit de interesant este si un studiu dedicat Martisorului de catre George Cosbuc. Cum, traditional, Martisorul era reprezentat in special de un ban de argint si cum, in traditia populara, rotundul este asociat soarelui si albul – puterii si fortei, Cosbuc putea afirma ca martisorul este un simbol al soarelui primaverii, facand in acelasi timp afirmatia ca: Martisorul e un simbol al focului si al luminii, deci si al soarelui. Poporul nostru il cunoaste si il tine in mare cinste, si il poarta copiii, fetele si mai rar nevestele si flacaii, fiindca el e crezut ca aducator de frumusete si de iubire. Taranii pun copiilor martisoare ca sa fie curati ca argintul si sa nu-i scuture frigurile, iar fetele zic ca-l poarta ca sa nu le arda soarele si cine nu le poarta are sa se ofileasca. Poporul mai stie ca Martisorul trebuie purtat ca lucru sfant, nu asa ca podoaba ori ca jucarie. Scopul purtarii lui este sa-ti apropii soarele, purtandu-i cu tine chipul, cam cu acelasi rost cum purtam noi o cruce ori un chip al lui Hristos in san. Printr-asta te faci prieten cu soarele, ti-l faci binevoitor sa-ti dea ce-i sta in putere, mai intai frumusete ca a lui, apoi veselie si sanatate, cinste, iubire si curatie de suflet.
In acelasi timp, se poate spune ca snurul martisorului impletit din cele doua fire – alb si rosu – reprezinta la randul lui un simbol al trecerii de la iarna cea alba la primavara clocotind de viata, ca focul sau ca sangele. Conform credintei populare, se poate spune ca rosul – dat de foc, sange si soare – corespunde vitalitatii femeii, iar albul zapezii, al apelor inspumate si al norilor de pe cer semnifica intelepciunea barbatului, astfel incat snurul exprima impletirea inseparabila a celor doua principii, feminin si masculin.
In varianta alb-negru, el reprezinta unitatea contrariilor, intuneric-lumina, frig-cald, moarte-viata, pe care o gasim in „funia anului” toarsa de Baba-Dochia, la fel cum binele si raul se regasesc in firul vietii tors de Ursitoare. Albul este simbolul puritatii, lumina ca suma a tuturor culorilor, reprezinta Cerul si Tatal Atotputernic. Negrul este culoarea distinctiei, a originarii, a fecunditatii si fertilitatii, a solului roditor, reprezinta mama originara, pamantul.
Daca ne referim la varianta rosu-alb si ne reamintim de traditia romana, conform careia luna martie reprezenta perioada optima pentru a incepe o campanie militara, putem asocia firului rosu vitalitatea, iar celui alb, victoria. Rosu simbolizeaza focul, sangele si viata, fiind asociat principiului feminin, in timp ce albul corespunde zapezii, apei inspumate, norilor si intelepciunii masculine. Astfel, firul martisorului reprezinta unitatea principiilor feminin si masculin, forta vitala care asigura ciclul etern al naturii. Si moneda de argint, adica martisorul traditional, corespunde acestei reprezentari, forma rotunda a monezii fiind asociata soarelui, respectiv principiului masculin, in timp ce argintul este asociat lunii, adica principiului feminin.
Este important de subliniat ca acest cuplu de culori, alb-rosu, este omniprezent in folclorul daco-roman, astfel il regasim in steagul calusarilor, la bradul de nunta, la podoabele junilor, la sambra oilor si in multe alte obiceiuri stravechi.
Martisorul avea rolul unui talisman magic menit sa-l apere pe cel care il purta, snurul alb-rosu trebuind sa-i asigure putere si sanatate. Se credea ca, in felul acesta, copiii erau aparati de rele si de boli si ca aveau sa fie sanatosi precum argintul si rosii la fata precum culoarea rosie din snur. Fetele isi atarnau firul impletit la gat, in credinta ca nu vor fi arse de soare peste vara, conform zicalei: Cine poarta martisoare / Nu va fi parlit de soare.
Martisorul era un simbol purtat cu multa demnitate si chiar solemnitate de catre membrii societatii traditionale, care evitau orice comportament necivilizat in perioada in care martisorul le impodobea imbracamintea. Rostul lui era ca prin magia impletirii armonioase a celor doua fire ce simbolizau unitatea contrariilor sa aduca sanatate si paza de boli. Dar el reprezenta in acelasi timp o intrupare a bucuriei de a trai, a dragostei de viata, un semn prin care oamenii salutau renasterea naturii. Martisorul a reprezentat simbolul soarelui atotputernic si al puritatii sufletesti si probabil ca nu gresim daca spunem ca a darui un Martisor inseamna a darui o farama de soare. Folcloristul Simion Florea Marian presupune ca în Moldova si Bucovina Martisorul era compus dintr-o moneda de aur sau de argint, prinsa cu un snur alb-rosu, si era purtat de copii in jurul gatului. De obicei, femeile il purtau in primele 12 zile sau pe tot parcursul lunii martie, pana la alte sarbatori, Mucenici, Florii, Paste, Arminden sau pana la inflorirea anumitor copaci, pana ce se aude cucul cantand sau pana la venirea berzelor sau a altor pasari calatoare, in functie de traditia fiecarei zone in parte. Cu ajutorul monedei era cumparat cas si vin rosu conform credintei ca astfel fata lor va ramane, pentru tot anul urmator, alba precum casul si rumena precum vinul rosu. De altfel, ziua scoaterii martisorului era marcata de o petrecere numita bautul martisorului. In final, martisorul era prins de ramurile inflorite ale unui pom fructifer pentru a aduce belsug sau era aruncat in directia din care veneau pasarile calatoare spunand: Ia-mi negretele si da-mi albetele!In unele zone era pus sub closca sau agatat la icoana. Exista de asemenea credinta ca dorinta pusa in timp ce atarnai martisorul in copac urma sa se indeplineasca numaidecat, astfel ca la inceputul lui aprilie in multe sate pomii sunt impodobiti de martisoare. Dar agatatul martisorului in copac era legat si de credinta ca astfel magia lui era transmisa asupra naturii, sporindu-i roadele.
In unele localitati transilvanene martisoarele sunt agatate de usi, ferestre sau de coarnele animalelor domestice, pentru ca astfel sa fie speriate duhurile rele. In unele zone ale Moldovei, de 1 martie, fetele ofera martisoare baietilor pentru ca ulterior si acestia sa ofere la randul lor martisoare fetelor. In unele comunitati traditionale ale Bucovinei, si astazi fetele mai ofera martisoare flacailor din sat. Aromanii arborau martisoarele in ajun, adica in seara zilei de 28 sau de 29 februarie. La sfarsitul secolului al XIX-lea, copiii, atat fetele, cat si baietii, primeau de la parinti, in dimineata zilei de 1 martie, inainte de rasaritul soarelui, cate un martisor. Se credea ca purtatorii Martisorului vor fi sanatosi si frumosi ca florile, placuti, dragastosi si norocosi, feriti de boli si de deochi. In vechime, martisorul era daruit atat fetelor, cat si flacailor si era purtat fie prins in piept, fie legat la mana sau la gat.
Astazi, traditia, semnificatia si magia s-au pierdut. A disparut banutul purtator de noroc al dacilor. S-a mai pastrat firul alb-rosu, dar fara sa se mai cunoasca semnificatia lui. S-a incetatenit insa obiceiul ca orice femeie, doamna sau domnisoara, sa primeasca cate un martisor si sa se mandreasca cu ele. In egala masura, este o adevarata obligatie pentru orice barbat sa ofere cate un martisor iubitei, sotiei, mamei, altor rude de sex feminin, sefei, colegelor si prietenelor. Astazi, martisoarele au cele mai felurite forme si sunt realizate din cele mai diferite materiale. Dar cele mai apreciate sunt in continuare cele de argint.
(Precizare: Martisorul nu are nici o legatura cu ziua de 8 martie, o sarbatoare care a aparut in 1910 cu o bogata incarcatura ideologica, in cadrul Conferintei Internationale a Femeilor Socialiste desfasurate la Copenhaga. Revolutionara  Clara Zetkin, nascuta in Saxonia si decedata in URSS, a facut atunci aceasta propunere pentru a omagia miscarea de protest desfasurata la 8 martie 1857 la New York de catre un grup de revolutionare ce isi cereau drepturile, dar si abolirea valorilor traditionale si religioase.)

https://www.daciccool.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=2755:martisorul-un-talisman-magic&catid=268:legende-datini-si-obiceiuri&Itemid=827

Martie, martisor

Traditia martisorului.jpg

In Antichitate, anul incepea in data de 1 martie, odata cu venirea primaverii. Romanii, dar si alte popoare, precum dacii, considerau primele noua zile ale acestei luni foarte importante, caci ele indicau felul in care urma sa se desfasoare intregul an. De aici si obiceiul babelor: fiecare isi alege una din cele noua zile/babe. In functie de cum este ziua respectiva, asa ii va merge tot anul. O zi frumoasa inseamna un an spornic si imbelsugat, iar o zi cu ninsoare, ploaie sau vant inseamna un an dificil si lipsit de noroc.

Cea mai cunoscuta dintre babe este Baba Dochia. Aceasta e o batrana cu toane, capricioasa, suparacioasa si chiar rautacioasa, mai ales cu nora sa. Legenda spune ca o chinuia mereu pe nora ei, trimitand-o sa indeplineasca tot felul de sarcini dificile. Intalnindu-se cu Dumnezeu si cu Sfantul Petru, acestea au sfatuit-o pe nora sa culeaga ghiocei si alte floricele si sa i le duca batranei. Baba Dochia, vazand florile, a dedus ca a venit primavara, astfel ca a plecat cu oile la pascut, la munte. Dumnezeu si Sfantul Petru au facut sa fie frumos si insorit timp de cateva zile, insa dupa ce baba si-a dat jos cele noua cojoace, a inceput vremea rea, cu frig, ger si ninsori. Baba Dochia a inghetat, fiind astfel pedepsita pentru rautatea ei. Prin urmare, indemnul acestui inceput de luna si al acestei povesti educative este tocmai de a fi mai ingaduitori, mai putin rautaciosi, de a ne gandi mai mult la ceilalti, la cei din jur, la greutatile lor, de a ne apleca mai mult asupra sufletescului, de a ne regla mai bine comportamentul social.
Nu se stie exact de unde vine numele de martisor – unii spun ca de la Marte, care la romani era zeul razboiului, dar in acelasi timp zeul vegetatiei, al fertilitatii si al renasterii naturii. Altii sustin ca provine de la Marsyas Silen, zeul trac al vegetatiei si al fertilitatii si inventator al flautului. Iar altii spun ca vine de la Martenita, baba bulgarilor, care avea un comportament asemanator cu al Babei Dochia de la noi. In orice caz, semnificatia impletirii celor doua culori in firul martisorului ne vorbeste despre unitatea principiilor, armonie. Albul este, cumva, o culoare a masculinitatii, semnificand intelepciune, in timp ce rosul este o culoare mai degraba feminina, semnificand viata, pasiunea, dragostea. Impreuna si in armonie, masculinul si femininul creeaza lumea, creeaza noul an.
In mod traditional, firul ros-alb se lega de un banut de argint. Acest banut este tot o unitate a principiilor, caci forma rotunda este a Soarelui, iar argintul, argintiul este specific Lunii. Banutul reprezinta, prin urmare, imbinarea dintre forta Soarelui, masculina, si sensibilitatea Lunii, feminina.
Martisorul era oferit de barbati femeilor. Era purtat, de asemenea, de copii si de fetele tinere. In unele locuri, e purtat insa si de barbati. Martisorul e insotit de un buchet de flori, caci primavara inseamna mai ales flori: ghiocei, branduse, narcise, zambile… Aceste flori, chiar daca sunt mici si plapande, ca in cazul ghiocelului, reprezinta forta naturii, caci ele inving frigul si isi itesc capul, cu indrazneala, chiar si din zapada. De asemenea, multe dintre legendele lor sunt povesti de dragoste si de iubire. De aceea, cand sunt oferite drept cadou, ele semnifica, la fel ca martisorul, iubirea, armonia, intelegerea intre cele doua principii care stau la temelia lumii.
Obiceiul martisorului este unul specific zonei balcanice, fiind vechi de peste doua milenii, deci cu radacini precrestine. Semnificatia lui este comuna la popoarele de aici: bucuria, norocul, protectia. Cu toate acestea, intre martisorul romanesc si martenita bulgarilor exista destule diferente. Martenita a aparut in perioada constituirii statului bulgar, in secolul al VII-lea. Se sarbatoreste pe 1 martie, cand oamenii isi leaga la rever un snur impletit dintr-un fir alb si unul rosu, pe care il poarta pana cand primavara isi intra in drepturi pe deplin, cand apar prima barza sau prima randunica.
Despre semnificatiile acestor obiceiuri legate de luna martie a vorbit si Cecilia Caragea, consultant comunicare, in cadrul emisiunii Identitati de pe TVR 2.

https://www.daciccool.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=7420:martie-martisor&catid=268:legende-datini-si-obiceiuri&Itemid=827

Babele, legenda si traditie

266x200-images-stories-Dacicool-Traditii-Legende_Datini_Obiceiuri-Babele-Ghiocei

Inceputul primaverii este legat, pentru noi, romanii, de o traditie autentica, ce se pierde in negura timpului. Traditia poporului roman asociaza zilele cuprinse intre 1 si 9 martie cu babele, simbol al valorilor familiale traditionale si garantie a vietii vesnice. In credinta populara, babele sunt inzestrate cu puteri magice, care le permit sa influenteze starea vremii. Cea mai cunoscuta dintre aceste batrane fabuloase este Baba Dochia, cea care, în primele zile ale lui martie, incepe sa dezbrace, unul cate unul, cele noua cojoace care i-au tinut de cald in friguroasele luni de iarna.

Pentru noi, romanii, luna martie are o incarcatura profund simbolica: pe langa Martisor si 8 martie, in traditia romaneasca se pastreaza si mitul Babei Dochia. De-a lungul timpului, Baba Dochia a servit drept sursa de inspiratie pentru numeroase legende, care au imaginat-o pe batrana Dochia sub cele mai diverse chipuri. De plida, in mitul Traian si Dochia, Baba Dochia sta la baza etnogenezei poporului roman. In acest mit, Dochia este fiica regelui Decebal, de ea indragostindu-se imparatul Traian, cuceritorul Daciei. Se spune ca, fiind urmarita de trupele lui Traian, Dochia isi gaseste refugiul in munti, unde, cu ajutorul Maicii Domnului, se transforma intr-o batrana care pastoreste o turma de oi. O dovada naturala in sprijinul acestui mit intemeietor ar putea fi reprezentata de binecunoscutele stanci Babele, din muntii Bucegi.
Potrivit altor legende, Baba Dochia este o soacra rea si cicalitoare, care vrea sa scape de nora ei, supunand-o la tot felul de incercari. Asa se face ca, intr-o zi, fata este trimisa la rau, sa spele lana alba pana cand, in mod paradoxal, aceasta s-ar innegri. Necajita ca nu poate sa indeplineasca vointa soacrei sale, biata fata incepe sa planga si se pomeneste langa ea cu doi batrani, Dumnezeu si Sfantul Petru, care se milostivesc de ea si ii innegresc lana. Vazand ca nora ei se intoarce acasa cu lana neagra, asa cum ii ceruse ea, Baba Dochia o trimite pe fata din nou la rau, sa albeasca lana la loc. Dumnezeu si Sfantul Petru ii vin din nou in ajutor fetei, de aceasta data trimitand-o sa culeaga flori si fragi pe care sa i le daruiasca soacrei. Vazand florile si fragii si convinsa ca a venit primavara, Baba Dochia pleaca la munte cu turma sa de oi. Pe drum, isi da jos, treptat, cele noua cojoace, insa, dupa noua zile, in urma unui inghet, Baba Dochia se transforma in stana de piatra impreuna cu oile ei.
Despre Baba Dochia se crede ca, in aceste zile, isi implineste destinul urcand muntele, impreuna cu turma sa de oi. Din batrani se spune, de asemenea, ca babele ne pot influenta starea sufleteasca pentru tot restul anului, astfel explicandu-se si credinta potrivit careia asa cum e ziua babei fiecaruia dintre noi, asa ne va fi tot anul. Conflictul dintre soacra si nora ilustreaza, in plan concret, confruntarea dintre anul vechi si anul nou, antiteza iarna-vara, frig-caldura, sterilitate-fecunditate.
Traditia cere ca din 1 pana pe 9 martie sa ne alegem o baba, o zi care ne va ajuta sa ne facem o idee despre cum ne va fi anul in curs: o zi senina si insorita este semn de noroc si belsug, in schimb, o zi mohorata si ploioasa prevesteste un an cu incercari. Primele zile ale lui martie sunt zilele Dochiei, cu vreme schimbatoare precum caracterul capricios al Babei Dochia.
Tot potrivit traditiei, baba ne-o alegem in functie de ziua nasterii. Astfel, daca cifra zilei de nastere este mai mare decat cifra noua, ziua babei se afla calculand suma celor doua cifre. In credintele populare, cea de-a noua zi revenea celei mai importante dintre femeile din casa. Aceasta putea chiar sa lase mostenire ziua babei ei, ca simbol al delegarii responsabilitatii familiale. De asemenea, instabilitatea timpului specifica inceputului primaverii era asociata, in comunitatile traditionale, cu inconstanta trasaturilor de caracter, celor in cauza atragandu-li-se atentia de catre rude, vecini si cunoscuti. Obiceiul babelor avea, asadar, si un scop educativ.
Dincolo de traditie si legenda, babele vestesc triumful gratioasei primaveri, cu a ei explozie de viata, lumina, caldura si culoare asupra iernii si alor ei fiori de gheata, care, oricat de poetici ar fi, raman de temut.

https://www.daciccool.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=2616:babele-legenda-si-traditie&catid=268:legende-datini-si-obiceiuri&Itemid=827

Vrei sa ai succes? Ai nevoie de povesti de succes! Nu e suficient sa ai produse bune si servicii excelente! Ai nevoie si de marturiile consumatorilor tai despre ele, ai nevoie ca ele sa devina un subiect in povestile publicului tau, ai nevoie ca brandul tau sa ajunga apreciat si iubit, recomandat si cautat. Consumatorii tai trebuie sa fie de fapt ambasadorii brandului tau! Pentru aceasta spune-le povestea ta, fa-ti cunoscute produsele, principiile, valorile, iar povestile consumatorilor vor veni si ele… Experientele lor, opiniile si marturiile lor vor face parte din povestea ta! E singura cale de succes! Pentru ca nu poti avea succes decat cu ajutorul publicului tau, cu sprijinul lui, cu sustinerea lui! Doar el iti cumpara produsele! Si – ca sa le cumpere – trebuie sa-i placa si povestea din care alege sa faca parte, cumparandu-le! Pentru o poveste de succes, iti stam la dispozitie cu experienta si profesonalismul nostru! office@brander.ro #brand #brandig #promovare #promovareonline #promovarepebloguri

Cartea si tiparul – lumini ale neamului

pizap.com15511527054371.jpgSuntem inconjurati de carti. Mai bune sau mai rele, le gasim peste tot, le iubim sau le ignoram, le dam importanta sau, dimpotriva, sub mirajul progresului tehnologic, incercam sa scapam de ele. Mai nou preferam cartile pe suport digital. Putem avea o intreaga biblioteca pe un mic stick pe care-l purtam cu noi oriunde mergem. Putem accesa usor informatia care ne intereseaza, fara a mai merge la biblioteca, fara a mai rasfoi carti groase si pline de praf. Lumea evolueaza atat de repede si se descotoroseste atat de usor de ceea ce considera invechit, incat ma tem ca in cativa ani cartile vor deveni doar simple exponate de muzeu. Probabil vor rade de noi nepotii cand ne vor vedea cu o carte in mana.
Ei nu vor intelege nostalgia noastra pentru cultura asezata si solida pe care cartea ti-o poate oferi. Desi accesul la informatie este facil, totusi gradul de cultura este in scadere. Unele studii arata cum capacitatea de memorare a scazut odata cu evolutia tehnologica. Avem mereu la indemana informatia, prin urmare, nu mai suntem nevoiti sa depunem nici un efort intelectual, creierul nemaifacand exercitiul de a memora. In timp, anumite capacitati cu care am fost inzestrati se pierd, nefiind exersate. Disparitia cartilor ar fi o mare pierdere pentru omenire din multe puncte de vedere. In urma cu cateva sute de ani, o carte era o mare valoare, astazi, ea este o banalitate. Generatia tanara nu o apreciaza si nu-i intelege importanta poate si pentru ca nu-i cunoaste traseul prin negura timpului.
Au fost vremuri cand cartile nici nu existau si asta e foarte greu de inteles in zilele noastre. Au fost vremuri cand pentru ca o carte sa vada lumina tiparului treceau ani intregi. Este ciudat sa intelegi asta, cand astazi si un copil poate sa scoata la imprimanta printr-o singura apasare de buton cateva pagini in doar cateva secunde. In zilele noastre, scoala este obligatorie, insa, acum cateva sute de ani, doar cei mai instariti aveau privilegiul de a urma o scoala. Nu existau carti, nu avea cine sa le scrie si nici nu prea avea cine sa le citeasca. Neamul nostru, fiind unul crestin, a avut acces la invatatura chiar prin intermediul bisericii.
Primele carti pe care stramosii nostri le-au citit au fost cartile de cult, iar primii invatatori au fost monahii si slujitorii altarelor. Scoala a inceput in biserica, iar cartea de baza era Ceaslovul. Mai intai s-a invatat de pe manuscrise, iar mai apoi a aparut si la noi textul tiparit. Asta se intampla in secolul 16, in Tara Romaneasca si ceva mai tarziu in Moldova. Prima carte a fost Liturghierul tiparit de Ieromonahul Macarie. Sarb de origine, iscusit in ale tiparului, a infiintat prima tipografie la Manastirea Dealu, Targoviste. Aici apar intre 1508 si 1512 primele carti de cult in limba slavona, Liturghierul, Octoihul si Tetraevanghelul. O alta personalitate marcanta in istoria evolutiei tiparului in tara noastra este Diaconul Coresi. El scoate de sub tipar mai multe titluri de carte care erau folosite in biserica, dar si in scoala. O parte dintre acestea chiar in limba romana. Odata cu dezvoltarea tiparului se dezvolta si scolile, dar in acest timp capata forma si limba romana, care se imbogateste si se incheaga.
In manastirile din Moldova functionau scoli de copisti. Manuscrisele au fost multa vreme singura posibilitate de raspandire a cuvantului, pe langa viul grai. Abia in 1643 apare la Iasi Cazania Mitropolitului Varlaam, o carte foarte importanta, care a circulat pe intreg teritoriul Moldovei, dar si in Transilvania. Mitropolitul Dosoftei, un alt mare carturar, reuseste printr-o munca asidua sa imbogateasca patrimoniul tipariturilor romanesti, prin traducerea si tiparirea textului Sfintei Liturghii in limba romana. Tot el este si autorul Psaltirei in versuri, dar si al traducerii Acatistului Nascatoarei de Dumnezeu. Pe cheltuiala lui Serban Cantacuzino si sub atenta indrumare a Episcopului Mitrofan se tipareste „Biblia la Bucuresti”, in anul 1688. O carte care da acces clericilor si crestinilor de rand sa cunoasca si sa aprofundeze textul Sfintei Scripturi.
Biserica, prin ierarhii ei, a fost permanent in sprijinul credinciosilor, mai ales in ceea ce priveste educatia. Nu numai prin transmiterea invataturii de credinta, dar si prin culturalizarea poporului, punand la dispozitie carti si invatatori, cu ajutorul carora oamenii de rand au deprins tainele scrisului si ale cititului. Ca marturie sta si primul abecedar din Moldova, alcatuit de Mitropolitul Iacov Putneanu. El indemna mereu parintii sa trimita copiii la scoala, pentru a nu ramane ca dobitoacele din batatura.
Ieromonahul Antim Ivireanu – tipograful georgian care s-a ciubarit la sanul poporului roman, a condus tipografia din Bucuresti. El impune limba romana in cult. Cunoscator a mai multor limbi, a iubit mai cu seama limba noastra. Invatand bine mestesugul tiparului, traduce si tipareste multe carti in limba romana. Ajuns egumen la Manastirea Snagov, infiinteaza o scoala de tipografi si tipareste mai multe carti. Apoi ajunge la Ramnic, unde tipareste Molitfelnicul, tot in limba romana. A contribuit la luminarea neamului, desi era strain. Poate ca a gasit aici acel acasa dupa care tot omul tanjeste. Pentru vrednicia, activitatea si implicarea sa a fost numit Mitropolit al Tarii Romanesti. Un carturar desavarsit, care a inteles si iubit atat de mult neamul romanesc, incat s-a pus cu toata priceperea mintii si inima in slujba sa.
Impresionanta este si lucrarea de traducere a Filocaliei de catre Sfantul Paisie Velicicovschi. Un eferot greu, poate chiar imposibil de imaginat in vremurile pe care le traim. In Transilvania, Sfantul Ierarh Andrei Saguna tipareste in tipografia de la Sibiu Biblia cu ilustratii (1856-1858) si multe alte titluri. Carti de cult si manuale deopotriva. Sunt multe figuri marcante alte istoriei tiparului in tara noastra care au contribuit la dezvoltarea culturii si a limbi. Tipografiile din Bucuresti, Iasi, Brasov, Buzau, Targoviste, Sibiu etc. au deschis accesul la educatie. Carturari luminati din toate cele trei provincii romanesti au facilitat ca fratii din acest spatiu sa aiba aceeasi cultura, aceeasi limba si aceeasi invatatura de credinta.
Meritul lor nu poate fi sters din istoria devenirii noastre, chiar daca ne-am modernizat. Ceea ce avem astazi se bazeaza pe ceea ce inaintasii nostri au adunat cu multa sudoare si ne-au transmis. Fara toata activitatea lor nu am avea cultura si dezvoltarea la care s-a ajuns. S-a plecat de jos, de la textul scris de mana la lumina lumanarii si nu trebuie sa uitam asta. S-a tradus cuvant cu cuvant, s-a cules litera cu litera, s-a tiparit pagina cu pagina, ore si zile, poate ani de truda, totul pentru o carte care sa slefuiasca minti, sa starneasca interes si sa deschida noi orizonturi. Fiecare carte a fost o caramida ce a contribuit la unitatea si zidirea culturala a neamului nostru. In fiecare tipografie s-a plamadit identitatea noastra culturala. Tiparul si cartea si-au dat mana pentru Romania Mare, iar daca pretuim Romania, trebuie sa pretuim toate acele lucruri care au condus la formarea ei. Toate cele bune si o primavara frumoasa!

https://www.daciccool.ro/romania-mea/articole-despre-romania-mea/9453-cartea-si-tiparul-lumini-ale-neamului

Domeniul si Palatul Mocioni-Teleki, „Micul Trianon” de pe Valea Muresului

53421911_1940901906018331_7662794772205010944_n.jpgExponent al mostenirii arhitecturale lasate in zona Banatului de catre familia nobiliara aromana Mocioni, ansamblul din Capalnas vorbeste si astazi despre bunastarea si importanta acestei mari familii. Palatul, element-cheie compozitional al intregului ansamblu, este unul dintre primele proiecte ale arhitectului vienez Otto Wagner. Proiectata cu eleganta, dupa modelul Micului Trianon din Versailles, cladirea palatului este pusa in evidenta de parcul dendrologic inconjurator si este deservita de diferitele anexe, constituind astfel ansamblul Mocioni din Capalnas, unul dintre cele mai remarcabile ansambluri nobiliare de secol XIX din spatiul extraurban romanesc.
Aflata in inima parcului de 8 ha, impunatoarea silueta a palatului se remarca din spatiul public ca fiind capul de perspectiva al aparatului de acces – o frumoasa alee marginita cu copaci. Marcand prima etapa de creatie a lui Otto Wagner – cea premergatoare perioadei proiectelor in stil Secession ce vor consacra opera arhitectului vienez -, Palatul Mocioni este construit intr-un spirit clasicizant, de factura eclectica, fiind inspirat de modelul Micului Trianon din Versailles. Volumul cladirii este gandit intr-o maniera caracteristica epocii si spatiului de dezvoltare a acestui program arhitectural, fiind compact si impunator, insa nu lipsit de gratie. Atributele arhitecturale ale palatului sunt tipic clasice – axialitate, simetrie, ritm, registre, ierarhizare -, fiind utilizate pentru a vorbi despre statutul nobiliar al proprietarilor.
Logica constructiva interioara a palatului are in centrul schemei functionale sala bibliotecii, ce gazduia una dintre cele mai valoroase biblioteci private ale Imperiului Austro-Ungar. Aceasta sala este amplasata in centrul de greutate al planului nivelului de calcare al constructiei si este acoperita, la nivelul etajului si al sarpantei, cu doua luminatoare suprapuse, ce ii garanteaza necesarul de lumina naturala. La parter, biblioteca este precedata, inspre accesul principal, de un salon de onoare, iar inspre accesul dinspre parc, de nodul de circulatie verticala, dominata de o scara impresionanta. La etaj, deasupra salii bibliotecii si in jurul primului luminator, se dezvolta o cursiva, ce deserveste diversele saloane perimetrale.
Din punctul de vedere al tratarii interiorului, se observa o atentie deosebita acordata acestuia. Astfel se remarca jocul de culori al finisajelor, calitatea materialelor folosite, bogatia elementelor decorative si subtilitatea plastica a accesoriilor. Cele cateva corpuri de iluminat, mobilierul din lemn masiv si semineele ce inca se mai conserva, atesta imaginea somptuoasa a locuirii nobiliare din epoca sa de apogeu.
Parcul, accesoriu indispensabil al locuirii nobiliare extraurbane moderne, este amenajat in jurul palatului, atat cu rolul de a pune in evidenta palatul ca obiect arhitectural dominant, cat si pentru a completa functia de loisir a acestor ansambluri. Parcul dendrologic al familiei Mocioni din Capalnas este compus din articularea ingenioasa a doua zone cu caracter peisagistic distinct. Prima, o gradina semipublica de factura neoclasica, armonizata cu stilul arhitectural al palatului, este dezvoltata in imediata apropiere a acestuia si este constituita din doua curti de onoare ce preced accesele principale in constructie, plantate cu arbori de esenta rara.
A doua zona, cu caracter privat si proiectata intr-un stil romantic, prezinta o vegetatie abundenta, alei sinuoase si un parau amenajat si se afla departe de spatiul public, unde gazduieste monumentele funerare ale familiei Teleki.

https://www.daciccool.ro/romania-mea/articole-despre-romania-mea/9452-domeniul-si-palatul-mocioni-teleki-qmicul-trianonq-de-pe-valea-muresului